Administrația Națională de Meteorologie a prelungit informarea de specialitate privind fenomenele din aceste zile. Avertizarea meteorologilor este valabilă până marți, 14 martie, la ora 9.00, pentru întreaga țară. Astfel, în acest interval, va ploua temporar, îndeosebi în sudul și estul țării. Astăzi după-amiază și în prima parte a nopții de duminică spre luni, ploile se vor semnala pe arii mai extinse în sud-vest și nord-est, apoi îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. Cantitățile de apă vor depăși, local, 10-15 litri/mp și izolat 20-25 de litri/mp. La munte vor predomina ninsorile, iar vântul va avea unele intensificări pe creste, spulberând zăpada, iar în nordul Moldovei, trecător, vor mai fi precipitații mixte. Intensificări ale vântului vor fi și în regiunile sud-estice, cu rafale de 50-65 de km/h.
- Advertisment -