Duminică seară s-a disputat meciul dintre CS Universitatea Cluj și CSM Focșani 2007, din etapa a XII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Cele două echipe se află în a doua jumătate a clasamentului: echipa clujeană pe locul 12 (din 14), cu 7 puncte, iar echipa focșăneană pe locul 10, cu 11 puncte, înainte de meciul de aseară. După multe jocuri slabe și rezultate pe măsură, CSM Focșani 2007 își dorea o victorie în fața unei echipe fără pretenții. Handbaliștii lui Dalibor Cutura au reușit, până la urmă, să câștige meciul, fără să strălucească. Astfel, CS Universitatea Cluj – CSM Focșani 2007, scor final 25-28 (11-13). În urma acestei victorii, CSM Focșani 2007 a urcat pe locul 9 în Liga Zimbrilor, cu 14 puncte. În etapa a XIII-a, echipa focșăneană va juca pe teren propriu, cu CSU din Suceava (locul 8, cu 15 puncte).
- Advertisment -