sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InternePeste 600 de amenzi date de polițiștii vrânceni în minivacanța de 1...

Peste 600 de amenzi date de polițiștii vrânceni în minivacanța de 1 Decembrie

În perioada 30 noiembrie – 3 decembrie 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice. În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 159 de solicitări, dintre acestea 130 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 320.000 lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut 35 de permise de conducere, dintre acestea 21 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 2 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 12 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute 27 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 2 infracțiuni la regimul rutier.

Totodată, în data de 02/03 decembrie 2023, în intervalul orar 18:00 – 02:00, efective de poliție au desfășurat activități punctuale, în scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică, în special în zona barurilor și a cluburilor. Activitățile s-au desfășurat pe raza a două municipii și șase localități rurale și au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea. Cu această ocazie, polițiștii au legitimat peste 600 de persoane, au controlat peste 150 de autovehicule și au verificat peste 30 de obiective. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu