În perioada 11-15 decembrie 2023 se va desfășura ediția a III-a a Zilelor Muzeului Vrancei. Manifestările vor avea loc la Muzeul Unirii și vor începe luni, 11 decembrie 2023, la ora 11:00, cu vernisajul unei expoziții de fotografie a celebrului Franz KOROSCHETZ, expoziție care va putea fi vizitată până la sfârșitul anului. Vor urma prezentarea volumului biografic „Ioan Roată” și lansarea celui mai recent număr din revista Cronica Vrancei. Miercuri, 13 decembrie, la ora 11:00, va avea loc un „simpozion”, desfășurat în parteneriat cu Colegiul Național „Al. Ioan Cuza”, sub coordonarea prof. Gabriela OBODARIU, Mihaela OPREA și Lămâița ȘERBAN, în care rolul conferențiarilor îl vor avea elevii și profesorii coordonatori. Vineri, 15 decembrie, la ora 11:00, va fi lansat albumul Armament din Colecția Muzeului Vrancei din cele două războaie mondiale, autori: Florin-Daniel MIHAI și Mircea BALICA. Este lucrarea care deschide seria unei colecții de 10 albume aflate în lucru, dintre care amintim pe cel despre geneza Bisericii Neamului de la Mărășești, albume cu cele patru mausolee din județ, cu cele mai valoroase costume populare din fostele județe Putna și Râmnicu Sărat, un album-catalog cu monedă antică și medievală, un album cu patrimoniul viti-vinicol expus în Muzeul Viei și Vinului, un album cu tiparele de caș etc. Toate evenimentele culturale sunt organizate în parteneriat cu instituțiile de învățământ din județ și au o dimensiune pedagogică, elevii fiind implicați (inter-)activ la realizarea acestora, de aici și ora la care sunt programate. Partenerii ediției a III-a a Zilelor Muzeului Vrancei sunt Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Național „Al. I. Cuza”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” și Liceul cu Program Sportiv. (sursa: Muzeul Vrancei)
- Advertisment -