Poliţiştii vrânceni, prin structura de prevenire a criminalității, derulează la nivelul judeţului activităţi de informare şi de conștientizare, atât în rândul copiilor, dar și al adulților, cu privire la consecințele pe care le are apelul fals sau abuziv la 112, atât din punct de vedere legal cât și referitor la consecinţele psiho-sociale ale acestor fapte. Serviciul de urgenţă 112 asigură preluarea apelurilor de urgenţă de la cetăţeni şi transmiterea acestora către agenţiile specializate de intervenţie (Ambulanţă, SMURD, Poliţie, Pompieri, Jandarmerie, Salvamont), în vederea realizării unei reacţii imediate, uniforme şi unitare pentru soluţionarea urgenţelor.
Astfel, apelul prin SNUAU 112 trebuie făcut numai în cazuri de urgență, care necesită intervenția promptă a agențiilor specializate de intervenție. Apelantul trebuie să comunice urgența pe care o are, iar comunicarea cu operatorii 112 să fie una de natură a oferi cât mai multe informații despre evenimentul sesizat: locul producerii evenimentului, numărul persoanelor implicate, tipul de urgenţă, precum şi alte date solicitate de către operator. Fiecare membru al comunității are datoria morală de a-i ajuta pe cei care se află într-o situaţie de urgenţă. Ajutând o persoană aflată într-o situaţie de urgenţă contribuim la salvarea de vieţi şi la promovarea încrederii între semeni.
Ce riscăm atunci când apelăm nejustificat 112?
Apelurile non-urgente (apeluri privind întreruperea utilităţilor, ridicările auto, pierderea sau găsirea de obiecte personale, solicitatrea unor informaţii despre diferite numere de telefon, emitere documente, proram insituţii publice, etc) provoacă întârzieri în acordarea de ajutor persoanelor aflate în situaţii de risc şi a căror viaţă poate depinde de acel apel. Legislația din România prevede că “apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii.” De asemenea, “alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie, cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Săvârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an de la aplicarea sancţiunii se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei sau cu prestarea de la 400 de ore la 800 de ore de activităţi în folosul comunităţii.”
În primele 11 luni ale anului 2023, poliţiştii vrânceni au intervenit la 18 083 sezizări prin S.N.U.A.U. 112, iar în 2881 cazuri, apelurile nu s-au confirmat. De asemenea, în perioada mai sus-menţionată, ca urmare a apelurilor abuzive sau false la numărul de urgenţă, poliţiştii au aplicat 1480 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1560,50 mii lei.
Reamintim tuturor că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor! (IPJ Vrancea)