Tânăr, ambițios, curajos și foarte îndemânatic, așa îl putem caracteriza în doar câteva cuvinte pe sergentul major Păun Cătălin Iulian, colegul nostru, care a fost desemnat ”Pompierul lunii octombrie 2023”. Pasiunea pentru mașini l-a îndemnat să obțină permisul pentru toate categoriile de autovehicule. De mic copil visa ca într-o zi să conducă mașinile mari și roșii ale pompierilor, și a făcut tot ce i-a stat în putință să reușească. Nu a pierdut timpul, iar imediat după terminarea liceului, în anul 2018, a susținut un concurs în urma căruia a fost angajat șef serviciu la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Negrilești. Această funcție i-a oferit posibilitatea că acumuleze experiență în gestionarea situațiilor de urgență. Printre cele mai importante intervenții pe care le-a coordonat a fost salvarea unui tânăr care s-a răsturnat cu tractorul și a rămas captiv sub utilajul agricol, în anul 2019 și asigurarea primei intervenții la stingerea unui incendiu de proporții care a cuprins locuința unui cetățean din localitate.
În anul 2022, visul de a deveni pompier profesionist i s-a îndeplinit, promovând concursul pentru încadrare din sursă externă, ca subofițer. Așa a ajuns să ocupe funcția de conducător auto (autospeciale) la Detașamentul de Pompieri Focșani. Încă de la început s-a făcut remarcat prin entuziasmul cu care își îndeplinește atribuțiile și curiozitatea de a studia, în cel mai mic detaliu, cărțile tehnice ale autospecialelor pentru a ști cum să le utilizeze corespunzător. Astfel, s-a dovedit stăpân pe ceea ce face, câștigând încrederea superiorilor și respectul colegilor.
Prin urmare, cum era de așteptat, în perioada 30.10.2023 – 01.11.2023, pe timpul misiunilor de stingere a incendiilor la fondul forestier din extravilanul comunei Dumitrești, a îndeplinit funcția de conducător autospeciale, totodată fiind desemnat să preia și să conducă cvadriciclul Polaris, atât pe timpul executării serviciului cât și la creșterea capacității operaționale a subunității. Incendiile se manifestau cu flăcări violente, fapt ce putea determina posibilitatea extinderii suprafeței de ardere pe o arie mult mai mare. În contextul celor prezentate mai sus, subofițerul s-a distins prin modul exemplar de conducere, utilizarea și gestionarea eficientă a resurselor avute la dispoziție, dovedind curaj, implicare, rezistență fizică și psihică. Deciziile luate de colegul nostru au contribuit major la reușita misiunii, iar împreună cu celelalte forțe de intervenție, incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
Distincția ”Pompierul lunii octombrie 2023”, acordată sergentului major Păun Cătălin Iulian, reprezintă aprecierea față de tânăra generație de pompieri care muncește cu pasiune și aduce un aport important în atingerea obiectivului nostru comun: salvarea vieții și protejarea comunității. Curajul și devotamentul sergentului major Păun Cătălin Iulian sunt expresia vie a înțelepciunii conform căreia: ”𝑆𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠𝑢𝑙 𝑛𝑢 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐ℎ𝑒𝑖𝑎 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑖𝑖, 𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑟𝑒𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑐ℎ𝑒𝑖𝑎 𝑠𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠𝑢𝑙𝑢𝑖. 𝐷𝑎𝑐𝑎̆ 𝑖̂𝑡̦𝑖 𝑝𝑙𝑎𝑐𝑒 𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑓𝑎𝑐𝑖, 𝑣𝑒𝑖 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑠𝑢𝑐𝑐𝑒𝑠.” Felicitări, sergent major Păun Cătălin Iulian, ”Pompierul lunii octombrie 2023”! (ISU Vrancea)