vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdministratieTeatrul Municipal Focșani a primit, din nou, o sumă importantă la final...

Teatrul Municipal Focșani a primit, din nou, o sumă importantă la final de an, de la Ministerul Dezvoltării / Vom avea spectacol de Revelion în Piața Unirii?

La finalul anului, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a repartizat sume importante pentru 68 de teatre, opere și filarmonici din 45 de localități din 32 de județe: suma totală este de 218.495.733,92 de lei. ”Prin această măsură, venim în sprijinul unităților administrativ-teritoriale pentru care dezvoltarea infrastructurii culturale este foarte importantă, dar care nu au capacitatea financiară de a susține toate cheltuielile legate de asigurarea funcționării și de continuarea investițiilor”, a precizat ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea.

Conform MDLPA, suma reprezintă 2% din impozitul pe venit de la nivelul fiecărui județ, în perioada 1 august 2023 – 8 decembrie 2023, pentru finanțarea instituțiilor publice de spectacole din subordinea unităților administrativ-teritoriale solicitante din județele: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Vrancea.

Printre beneficiari se numără și Teatrul Municipal ”Mr. Gh. Pastia” Focșani. Suma repartizată la acest final de an este de 2.596.371,84 lei. Nu este prima dată când instituția teatrală focșăneană primește fonduri guvernamentale suplimentare pe final de an. Este posibil ca, odată ce Teatrul Municipal a primit aceste fonduri, Primăria Focșani să organizeze un spectacol de Revelion (muzică, jocuri de lumini, foc de artificii), în Piața Unirii, așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu