luni, noiembrie 25, 2024
AcasăOpiniiPe scurt

Pe scurt

– Tragedia de la Ferma Dacilor, din Prahova, este rezultatul unei societăți bolnave în care ne afundăm de peste 30 de ani. Este rezultatul neprofesionalismului și corupției din instituțiile statului român. Din păcate, incendiul de la pensiunea prahoveană, unde și-au pierdut viața 8 persoane (printre care și copii), nu este un caz singular. Astfel de evenimente cu urmări tragice și negative s-au întâmplat peste tot în țară. Multe tragedii au fost evitate în ultimul moment sau datorită norocului. Multe altele nu vor putea fi evitate în viitor, pentru că statul român nu vrea să învețe nimic din aceste tragedii.

– Înainte de Crăciun, pereții unui internat din Odorheiu Secuiesc s-au prăbușit. Un adolescent a murit, o fată este în comă, alte două eleve au fost rănite. Se pare că firma de construcții a săpat mult prea mult la baza clădirii care, fiind foarte veche, s-a șubrezit și s-a prăbușit. În urma acestei tragedii a ieșit în evidență și un alt aspect, parcă uitat (intenționat) de către instituțiile statului. Plus de către liderii UDMR. Toți localnicii care au stat de vorbă cu jurnaliștii au mari dificultăți de exprimare în limba română. Dar nu numai atât. Mulți nu puteau vorbi românește și vorbeau în limba maghiară. Acesta este rezultatul unei politici nesănătoase a statului român în ultimii 30 de ani. Este rezultatul unei strategii păguboase pentru toată lumea, promovată de liderii UDMR, care preferă să țină în izolare cetățenii de etnie maghiară, pentru a-și face jocurile politice. Cetățenii români de etnie maghiară, mai ales cei din Covasna, Harghita, Mureș, pornesc cu un handicap major în viață: nu cunosc limba țării în care trăiesc și au oportunitățile limitate. Aceștia fie rămân în cercul lor strâmt Har-Cov, fie pleacă în Ungaria. Ei nu se vor descurca decât cu mari eforturi în București, Constanța, Iași, Craiova, Timișoara etc. Această izolare etnică nu este nici pe departe în favoarea românilor de origine maghiară, așa cum clamează liderii UDMR de atâția ani. Dar voturile, interesele și jocurile unor politicieni sunt mai importante decât viața de zi cu zi a celor peste un milion și jumătate de români de etnie maghiară.

– Despre circul din Parlament, din săptămâna premergătoare Crăciunului, nu sunt prea multe de spus. Politicienii respectivi își fac jocurile și speră să manipuleze voturile în anul electoral 2024. Este un fel de triumvirat ce pare reciproc avantajos: Șoșoacă îl potențează pe Simion, Simion îl potențează pe Ciolacu. Șoșoacă e dată ca ”nebuna” Parlamentului. Simion e arătat drept mai ”spălat” și, astfel, ”frecventabil”. Iar Ciolacu devine, parcă, imaculat, în comparație cu cei doi. Și uite-așa, din scandal în scandal, românii pierd din vedere lucrurile importante și se trezesc în cabina de vot.

– Pensia medie în Vrancea este de circa 1.600 de lei, printre ultimele din țară. Păi la ce ne așteptam? Culegem, și în acest caz, roadele politicii naționale și, în particular, ale politicii județene din ultimii 30 de ani. Ce au făcut politicienii vrânceni pentru a proteja fostele întreprinderi de stat (atât cât s-ar fi putut) și pentru a atrage investiții importante din afara județului? ”Noroc” cu instituțiile statului, pline de angajați, mai mereu nemulțumiți de salariile peste media din sistemul privat, deranjați de solicitările oamenilor obișnuiți, degrabă căutători de timp liber, concediu, bonusuri și alte avantaje pentru că, nu-i așa, îi extenuează munca la stat.

– Focșănenii și cei care traversează orașul sunt și astăzi nedumeriți (eufemistic vorbind), după atâția ani, de ce avem atât de multe gropi și șantiere deschise și neterminate din Focșani. Și tot mergând ei prin oraș, împovărați de gânduri și de griji, sunt ”loviți” în plină zi de nenumăratele lămpi aprinse pe timpul zilei. Dar numai pe timpul zilei. Că noaptea, în unele zone (inclusiv acolo unde erau aprinse ziua), lămpile sunt în ”adormire”. Sigur există explicații logice și de această dată…

– A mai trecut un an, în total 34, de la Revoluția din decembrie 1989. Continuăm cu ”revoluție”, deși sunt, încă, multe necunoscute și nelămuriri. De când se pregătea răsturnarea lui Ceaușescu și înlocuirea lui cu comuniști din linia a doua sau marginalizați, precum Iliescu? Cine a tras în oameni la Timișoara? Cine a dat ordinele controversate din 21/22 decembrie privind acțiunile armatei și ale forțelor MAI? Care a fost implicarea sovieticilor? Cine a tras în noi în 22? Cine a tras în noi după 22? Teroriștii, unde sunt teroriștii? Cine și de ce a ordonat reținerea selectivă, după 22 decembrie, a celor din fruntea partidului, a instituțiilor statului, a armatei, a forțelor de interne etc? Masacrul de la Otopeni, uciderea militarilor din forțele speciale (gen USLA) și altele…? Ajungem, din păcate, la Păcat, păcat, de sângele vărsat?


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu