Dispută politică la Panciu, la sfârșit de an. Se pare că Primăria Panciu, proprietarul spațiului unde funcționează organizația PSD Panciu de peste 20 de ani, ar fi schimbat butucul ușii de la intrare. Președinta PSD Panciu, Elena Stoica, susține că este o acțiune abuzivă a administrației locale și că nu a existat, până acum, nicio notificare prealabilă privind evacuarea sediului. „Am primit această veste imediat după ce, în urma amendamentelor făcute de mine la proiectul bugetului de stat, am obținut alocarea a 800.000 lei pentru investiții în orașul Panciu, fără a ține cont de culoarea politică a edilului. Dincolo de toate demersurile legale pe care le vom face, printr-o plângere ce va fi înaintată organelor judiciare abilitate, îmi exprim îngrijorarea profundă față de această acțiune, efectuată în scop evident de intimidare, în totală opoziție cu principiile democratice din România. Oricare ar fi motivele unui astfel de demers, modalitatea subversivă și netransparentă prin care ușa sediului PSD Panciu a fost forțată arată clar disperarea unui om aflat într-o situație delicată în propriul său partid. Mai mult decât atât, în sediul PSD Panciu se află documente care conțin date cu caracter personal, iar acestea ar putea fi utilizate în scopuri ilicite. Transmit pe această cale membrilor și susținătorilor PSD că vom continua să ne desfășurăm activitatea, în acord cu angajamentele făcute tuturor păncenilor. Indiferent de consecințe, nu ne vom lăsa intimidați de o astfel de acțiune în forță, nepotrivită și contrară bunei funcționări a comunității”, a declarat deputata Elena Stoica.
Primar al orașului Panciu este, din 2020, Nicolai Mărăscu, membru PNL. Este de notorietate, însă, relația personală amicală, dezvoltată de câteva zeci de ani, dintre Nicolai Mărăscu și familia deputatei Elena Stoica. Așa că acțiunea în forță a Primăriei Panciu ar putea avea și motiva personale ascunse, dincolo de declarații oficiale.