În cursul nopții trecute, ora 21.50, polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat și-ar fi lovit concubina, iar aceasta este inconștientă. La fața locului s-a deplasat un echipaj SAJ, care a constatat decesul victimei.
În urma primelor verificări, s-a stabilit că bărbatul, în vârstă de 48 de ani, cât și femeia, în vârstă de 43 de ani, originari din județul Bacău, lucrau și locuiau de aproximativ o lună
la o stână în extravilanul comunei Ruginești. Între cei doi ar fi avut loc un conflict spontan, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În acest caz nu au fost înregistrate anterior sesizări privind acte de violență.
Bărbatul s-a aflat în custodia polițiștilor imediat după sosirea la fața locului, iar în prezent se află în arestul IPJ Vrancea. Având în vedere natura evenimentului, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz. (IPJ Vrancea)