sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneCe sancțiuni au dat jandarmii vrânceni în minivacanța de Anul Nou

Ce sancțiuni au dat jandarmii vrânceni în minivacanța de Anul Nou

În perioada minivacanței, jandarmii au acționat pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice ce s-au desfășurat atât în municipiul Focșani, cât și în alte localități din județ precum Homocea, Nereju și Păunești, creșterea gradului de siguranță al cetățenilor fiind unul dintre principalele obiective ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea. În perioada mai sus menționată, jandarmii vrânceni au acţionat zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală sau contravenţională, în mod independent precum şi în sistem integrat.

Pe parcursul misiunilor desfășurate, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2900 lei, astfel:
– 17 sancțiuni pentru fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
– 3 sancțiuni pentru fapte prevazute de Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumul produselor din tutun;
– 1 sancțiune pentru fapte prevăzute de Ordonanța de Urgenţă nr 34/2013 privind organizarea, administrarea și explorarea pajiștilor permanente.

De asemenea, au fost constatate 3 infracțiuni pentru fapte prevazute de Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Jandarmii montani vrânceni au acționat zilnic pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru informarea și acordarea de sprijin turiștilor aflați pe traseele montane. (IJJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu