vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateAjunul Bobotezei, prima zi de post din an

Ajunul Bobotezei, prima zi de post din an

Astăzi este Ajunul Bobotezei, o zi cu post negru, în care credincioșii nu ar trebui să mănânce și să bea nimic. Cei care ajunează total vor lua agheasmă pe nemâncate, a doua zi, de Bobotează. Postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post și rugăciune timp de 40 de zile, să primească botezul în seara acestei zile. După ce primeau botezul, puteau să participe pentru prima dată la liturghia credincioșilor și să se împărtășească. În unele regiuni, în special în Moldova, creștinii ortodocși gustă pe nemâncate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), până la 14 ianuarie – odovania praznicului.

Cu Agheasma Mare se stropesc casele credincioșilor și locuitorii acestora, în Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc și lucrurile care trebuie binecuvântate sau sfințite: cruci, troițe, clopote, vase și veșminte liturgice, icoane, biserici ș.a. În Ajunul Botezului Domnului sunt săvârșite Ceasurile Împărătești, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, apoi Sfințirea cea mare a apei. (sursa: crestinortodox.ro)

În popor se păstrează mai multe superstiții și obiceiuri legate de Ajunul Bobotezei. De exemplu, există credința că, în Ajunul Bobotezei, fetele mari își pot afla ursitul. Ele trebuie să-și pună sub pernă un fir de busuioc sfințit și, peste noapte, vor visa chipul bărbatului sortit. În trecut, fetele necăsătorite puneau busuioc și la streașina casei și, a doua zi, dacă îl găseau plin de chiciură, acest lucru însemna că se vor mărita cu un băiat bogat. Pe de altă parte, se spunea că, dacă o femeie se împiedică și cade pe gheață în Ajunul Bobotezei, atunci, în viitorul apropiat, ea se va căsători.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu