sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateVal de pensionări în Poliția Vrancea

Val de pensionări în Poliția Vrancea

Sfârșitul anului 2023 a însemnat și finalul activității de polițist în cazul mai multor lucrători din Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea. Printre aceștia se află ofițeri cu experiență și cu funcții importante în structurile Poliției Vrancea. Astfel, au ieșit la pensie, printre alții, comisarul șef Alexandru Cara (șeful Poliției Municipiului Focșani), comisarul șef Cătălin Stegărescu (șeful Serviciului Rutier Vrancea, fost adjunct al IPJ Vrancea), comisarul șef Aurel Cristian (șeful Biroului Drumuri Naționale, fost șef al Serviciului Rutier), comisarul șef Constantin Băncilă (fost șef de birou în cadrul Serviciului de Investigații Criminale). În total, sunt peste 20 de ofițeri și agenți care au trecut în rezervă la finalul anului trecut.

În locul celor care s-au pensionat, conducerea IPJ Vrancea a împuternicit alți ofițeri aflați în activitate. De exemplu, postul de inspector șef al Poliției Municipiului Focșani este ocupat, acum, de comisarul șef Daniel Fătu, adjunct până la finalul anului trecut. De asemenea, postul de șef al Serviciului Rutier Vrancea este ocupat, acum, de un ofițer din cadrul serviciului, comisarul șef Adrian Claudiu Marinică.

Aceste plecări din sistem vor acutiza problemele din structurile de poliție. Fenomenul nu este doar la nivelul județului Vrancea, ci se întâlnește în toate inspectoratele din țară. Lipsa de personal se adâncește, la început de an, odată cu acest nou val de pensionări.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu