În cursul nopții trecute, în jurul orei 01:29, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Golești au depistat un tânăr de 22 de ani, din comuna Câmpineanca, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea de domiciliu, deși se afla sub influența alcoolului. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat rezultatul de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Militar Focșani, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. (sursa: IPJ Vrancea)
Dosar penal pentru un tânăr de 22 de ani, prins băut la volan
- Advertisment -