Fostul primar al municipiului Adjud, Constantin Armencea, a fost preluat, astăzi, de un elicopter SMURD. Din primele informații, Constantin Armencea s-a simțit rău azi noapte și a ajuns la Spitalul Municipal Adjud. Se pare că are probleme cardiace. El a fost stabilizat de cadrele medicale din Adjud și s-a solicitat transportul aerian la un spital din București. Fostul primar a fost transferat la Spitalul Clinic Universitar din Capitală. Constantin Armencea are 66 de ani și a ocupat funcția de primar al municipiului Adjud, din partea PSD, timp de 5 mandate, între anii 2000 și 2020.
Fostul primar al municipiului Adjud, preluat de elicopterul SMURD de la spital
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -