Începând de astăzi, organizațiile Corupția ucide și Evoluție În Instituție lansează cel mai mare proiect pentru creșterea transparenței în instituțiile statului responsabile pentru siguranța cetățenilor dar în fapt devenite surse de opresiune – Poliția Română și Jandarmeria Română – cât și în interiorul celei de-a treia puteri în stat, Justiția română.
CUM AM AJUNS AICI:
În toamna anului 2021 am asistat cu toții la instalarea guvernului USL 2.0, o formulă de guvernare pe care cu un an în urmă românii arătaseră clar prin vot că nu ți-o doresc. Din acel moment asistăm la repetate atacuri antidemocratice și autocratice ale guvernării PSD-PNL împotriva drepturilor cetățenești – de informare, liberă exprimare, de sesizare și sancționare a derapajelor de la lege și echitate. Reamintim doar câteva dintre acestea:
• Judecătorul Cristi Danileţ, unul dintre criticii cunoscuți și constanți din interiorul sistemului juridic românesc, a fost exclus din magistratură pe motive închipuite și nejustificate. A fost repus în drepturi după 16 luni și trei procese împotriva Consiliului Superior al Magistraturii.
• Jurnalista Emilia Sercan a fost victima unei operațiuni de kompromat în care i s-au furat din computer poze intime și probe din dosarul deschis ca urmare a plângerii sale au fost scurse către presă. Nici astăzi nu se știu vinovații iar dosarul său a fost închis de procuratură. Încercarea de intimidare a Emiliei Șercan, autoarea dezvăluirilor despre plagiate, nu este singura acțiune în forța împotriva unui jurnalist.
• Informații de interes public se sustrag tot mai adesea cunoștinței cetățenilor – instituții de prim rang ale statului, cum este Președinția, ignorând legea, a refuzat să facă publice costurile deplasărilor externe ale președintelui.
• Recent, într-o acțiune în forță fără precedent, activista Angi Șerban, vicepreședintă a organizației anticorupție Corupția Ucide, a fost hărțuită de către angajați ai secției 18 Poliție, care au acționat fără știrea procurorilor.
MOTIVAȚIA NOASTRĂ
Organizațiile semnatare sunt implicate activ în lupta anticorupție și apărarea drepturilor cetățenești – pentru că se știe, democrația nu este un sistem perfect care funcționează de la sine.
Democrația trebuie susținută, întreținută prin participarea activă a cetățenilor. În ultimii ani, această participare a slăbit iar rezultatele epuizării și amorțelii societății civile ne face, ca țară, să derapăm către un stat totalitar. Un stat în care legile se pot face și aplica după bunul plac al câtorva, fără un control și echilibru democratic real. (Mai este nevoie să amintim de legile siguranței naționale care propun impunitate și puteri fără precedent pentru serviciile secrete, apropie relația lor cu președintele și scot controlul civil din ecuație?)
Trăim cu toții cu sentimentul că România este un stat eșuat, în care autoritățile nu își fac datoria (Câte tragedii ne-a adus doar vara lui 2023, în spitale, în căminele de bătrâni, la Crevedia etc?!), în care guvernarea se preocupă să țină în viață sistemul pensiilor speciale și lansează politici economice și fiscale ineficiente și subversive.
Este dreptul și datoria noastră să acționăm. Cu mijloacele pe care legea ni le pune la dispoziție.
CE VOM FACE:
Noi, Corupția ucide și Evoluție În Instituție, până la sfârșitul acestei săptămâni, vom formula cereri de acces la informații de interes public adresate fiecărui inspectorat județean de poliție prin care vor solicita să ni se comunice procedurile de sistem pentru conducerea la secție, amprentare și percheziționare pentru a lămuri modul și contextul în care s-a desfășurat răul tratament aplicat activistei Angi Șerban. Vom ține la curent mediile de informare în masă cu rezultatele cererilor noastre și, în cazul refuzurilor de comunicare, ne vom adresa Justiției Române așa cum este firesc. Iar în litigiile care ar urma să fie deschise astfel, vom solicita ca sistemul judiciar va să facă dovada că judecătorii sunt independenți și nu au avut nici o legătură cu intimații din dosare, în speță inspectoratele județene de poliție. Acest lucru va fi făcut prin depunerea la dosarele deschise a CV-urilor actualizate și a declarațiilor privind legăturile de rudenie ale judecătorilor care ar urma să ne judece cauzele. În acest mod, vom apăra pe căi legale transparența și accesul la dreaptă judecată.
În 2024 organizațiile noastre își propun ca săptămânal să formuleze și transmită câte o astfel de cerere de obținere a informațiilor, care, în mod normal, ar trebui să fie publice, sperăm ca pentru niciuna dintre aceste cereri să nu fie nevoie să ajungem în instanță! Estimăm peste 2000 de cereri de informații publice și, dacă fiecare dintre acestea se soldează cu o acțiune în instanța în urma nefurnizării și neconformării, dosarele rezultate vor încărca un sistem judiciar și așa sufocat, golit de magistrați. Ne dorim ca instituțiile naționale, europene și internaționale să ia cunoștință și să înțeleagă determinarea cu care vom lupta împotriva modalităților în care suntem ignorați și sfidați. (comunicat de presă)