sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăEconomicCe spune omul de afaceri Dorel Simiz despre preluarea Roșca Conf

Ce spune omul de afaceri Dorel Simiz despre preluarea Roșca Conf

Anul trecut s-a finalizat o tranzacție importantă în mediul de afaceri vrâncean. Compania Pandora Prod (administrator Dorel Simiz), una dintre cele mai mari firme din Vrancea, a preluat SC Roșca Conf (înființată de Vasile Roșca). Noul proprietar al Roșca Conf susține că avea mare nevoie de personal de specialitate. ”Am preluat cei peste 350 de salariaţi ai Roşca Conf, astfel că am ajuns la circa 1.200 de oameni. Am luat această decizie pentru că aveam nevoie de personal pentru a onora comenzile“, a declarat Dorel Simiz pentru Ziarul Financiar. De asemenea, Pandora Prod, unul dintre cei mai mari producători de îmbrăcăminte, a preluat de la Roșca Conf o parte din utilaje, dar nu şi fabrica în sine.

 

Potrivit Ziarului Financiar, Pandora Prod are producţie integrată, lucrând pentru unii dintre cei mai mari retaileri din lume. Spre exemplu, numele companiei apare pe lista de furnizori a Hugo Boss sau pe cea a Fast Retailing (ce deţine brandul Uniqlo). Mai mult, în cazul acestuia din urmă, Pandora Prod e singurul partener din România. În anul 2022, compania administrată de Dorel Simiz a avut o cifră de afaceri de peste 216 milioane lei, iar în 2023 a înregistrat o creștere de circa 20%.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu