În cursul zilei de miercuri, 7 februarie, CSM Târgu Jiu a anunțat transferul lui David Antonescu, baschetbalist care a început sezonul 2023-2024 în Capitală, la CS Dinamo București. În vârstă de 18 ani, acesta s-a format la LPS Focșani și, mai târziu, a și debutat în Liga Națională de Baschet Masculin, în echipa lui Mihai Petruț. A urmat plecarea în Spania, la academia lui Real Betis, unde a stat doi ani.
În stagiunea precedentă, Antonescu a revenit în țară pentru a o ajuta pe CSO Voluntari la Final 8-ul Cupei României și, în vară, s-a întors de tot, semnând cu CS Dinamo București. În 11 meciuri, acesta a adunat 0.4 puncte și 0.5 recuperări, având o medie de aproape 6 minute pe joc. „Eu consider că sunt un jucător inteligent și înțeleg foarte bine jocul și, cu ajutorul fizicului meu, care este destul de puternic, pot sa aduc agresivitate și forță în echipă. În primul rând, mi se pare că echipa este formată ca o familie. Toată lumea se înțelege foarte bine, nu există certuri, ceea ce este un semn foarte bun și este primul pas pentru a forma o echipă competitivă. Am făcut doar un antrenament momentan, dar nivelul pare bun”, a declarat David Antonescu, la semnarea cu CSM Târgu Jiu. (sursa: baschet.ro)
CSM Târgu Jiu este una dintre cele mai bune formații de baschet masculin din Grupa 11-18 a sezonului 2023-2024. Gorjenii se află pe locul secund în grupă cu 15 puncte (la fel ca ocupantele locurilor 1 și 3). În etapa precedentă, CSM Târgu Jiu s-a impus în fața echipei CSM Focșani 2007, chiar în Sala Sporturilor ”Alin Moldoveanu”, cu scorul de 93-75. Sâmbătă, 10 februarie, echipa gorjeană va juca pe teren propriu, cu CS Vâlcea 1924, meci în care ar putea debuta David Antonescu. Mai multe detalii, pe site-ul clubului.