vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateCampanie de strângere de fonduri pentru înființarea Centrului Terapeutic pentru Autism

Campanie de strângere de fonduri pentru înființarea Centrului Terapeutic pentru Autism

Asociația „Sfântul Stelian, Ocrotitorul copiilor” lansează campania de strângere de fonduri pentru realizarea celui mai complex Centru Terapeutic pentru Autism din România. Cu un obiectiv ambițios de a strânge 3 milioane de euro, campania va fi una extinsă, desfășurându-se nu doar în Vrancea, ci în întreaga țară. Scopul principal al acestei inițiative este de a facilita accesul copiilor afectați de autism la un centru terapeutic de înaltă calitate, oferindu-le astfel sprijin și servicii esențiale, atât celor mici, cât și familiilor acestora.
Pentru a realiza acest proiect, avem nevoie de sprijinul comunității. Fiecare donație, fiecare mesaj de susținere contează și ne va aduce cu un pas mai aproape de realizarea Centrului Terapeutic pentru Autism. Oricine își dorește are posibilitatea de a sprijini realizarea centrului , contribuind cu 2 euro prin trimiterea unui SMS la numărul 8845 cu textul „ORIZONT”. Pentru mai multe informații despre campanie, modalități de implicare , vă rugăm să accesați site-ul nostru www.autismvrancea.ro, sau să ne contactați la numărul de telefon afișat mai jos.
Telefon: 0768633455
Email: office.astoc@gmail.com (comunicat de presă)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu