Maria Mirabela Alexe, din comuna Silhea, este o tânără femeie care trece în aceste zile printr-o nouă tragedie care cu greu poate fi descrisă. Tânăra tocmai şi-a pierdut cel de-al doilea copil născut viu, după ce în urmă cu doi ani a trecut prin aceleaşi momente cumplite. La ambii copii le-a dat naştere la Spitalul „Sf. Pantelimon” din Focşani, iar ca o coincidenţă, de fiecare dată lângă ea s-a nimerit a fi acelaşi medic. Prima dată, Mirabela a născut o fetiţă, copil care a murit aproape imediat, medicii constatând că are lichid la plămâni. A încercat să afle mai multe răspunsuri în legătură cu moartea copilului, dar nu le-a primit de la nimeni. „S-au acoperit unul pe celălalt”, spune Maria Mirabela. În luna mai a anului 2016 tânăra a rămas din nou însărcinată şi a încercat, după cum spune, să fie mult mai atentă cu evoluţia sarcinii şi a fătului, pentru a nu mai trece prin alte experienţe nedorite. Spune că sarcina a decurs normal, medicii au asigurat-o că totul va fi bine, dar ziua de 7 martie avea să fie altă dată tristă pentru părinţi încercaţi. Maria a născut la ora 10.50 un băieţel de 2,7 kilograme, chiar a plâns de fericire când l-a văzut în braţele asistentelor, dar la scurt timp micuţul a început să dea semne de rău. Medicii i-au spus Mariei că îl vor trimite la Bucureşti sau Iaşi, întrucât situaţia dificilă în care se află copilul îi depăşeşte. În câteva ore însă micuţul însă s-a stins din viaţă, iar mama spune că a aflat mai târziu de eveniment. Pe certificatul constatator al decesului scrie că bebeluşul a murit din mai multe cauze: insuficienţă cardio-respiratorie acută, hemoragie pulmonară, boală hemoragică a nou-născutului, detresă respiratorie neonatală. Femeia îi acuză pe medici de lipsă de interes, dar şi de superficialitate, pentru că de fiecare dată i s-a spus că evoluţia sarcinii ei este foarte bună iar copilul nu are nicio problemă. Împreună cu prietenul ei, tatăl copiilor, a contactat deja un avocat care studiază documentele, intenţionând să depună plângere la Colegiul Medicilor pentru malpraxis. „Vreau răspunsuri, pe care nu cred că le voi primi vreodată. Nu pentru mine fac asta, că eu sunt un caz pierdut, ci pentru viitoarele mămici. Pe vremuri, femeile nășteau acasă, singure, şi nu mai murea nici un copil, iar acum se moare pe capete”, spune Maria Mirabela Alexe.
Urmăriţi mai jos povestea emoţionantă spusă de Maria Mirabela, despre cele două naşteri. Facem precizarea că purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean nu a dorit să facă nici un comentariu.