sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateMetoda LOVERBOY- arma traficanţilor

Metoda LOVERBOY- arma traficanţilor

Dragostea falsă, folosită ca metodă de racolare a victimelor traficului de persoane, a reprezentat una din principalele instrumente de racolare a victimelor traficului de persoane în anul 2023. În contextul semnificaţiei pe care o are data de 24 februarie – Dragobetele – ziua tradiţională a iubirii la români, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) aduce în atenţia publicului o serie de recomandări privind protejarea de impactul deosebit de dăunător pe care îl are aşa numita metodă de racolare loverboy, Metoda loverboy şi abordarea victimelor prin intermediul internetului, a reţelelor de socializare sunt utilizate din ce în ce mai frecvent ca tehnici şi instrumente pentru contactul iniţial şi ulterior pentru manipularea viitoarelor victime. La primul contact, cele mai multe victime cunoşteau identitatea celui care le aborda (74 % din victime au fost recrutate de către persoane aflate în cercul de cunoştinţe, prieteni, vecini sau chiar rude), în timp ce numai 22 % dintre victime au fost recrutate de către persoane necunoscute. Astfel, există situaţii în care victimele au fost recrutate prin metoda loverboy, însă, în acelaşi timp, primul contact cu recrutorul a avut loc prin intermediul unei aplicaţii de dating.

Cu alte cuvinte, traficanţii analizează situaţia persoanelor din cercul de cunoscuţi, le vizualizează profilelele de socializare, iar atunci când identifică vulnerabilităţi emoţionale, probleme economice, dorinţa de a scăpa cu orice preţ de sub autoritatea părinţilor sau a tutorilor, devin brusc îndrăgostiţi. „Dragostea” îi cuprinde deodată şi traficantul începe să folosească toate armele seducţiei pentru a-şi convinge victima de sinceritatea sentimentelor sale. Cel mai uşor pentru traficanţi e să-şi demonstreze dragostea online. E cel mai ieftin şi poate încerca cu zeci de fete în acelaşi timp. Pentru victima urmează sute de mesaje cu declaraţii, complimente, inimioare şi pupici.

Este de altfel cunoscut că femeile devin receptive cel mai adesea la sunete, deci la declaraţii iar bărbaţii la imagini. De aceea de multe ori, victimele îşi vor răsplăti admiratorii cu fotografii, iar traficantul va fi din ce în ce mai insistent să ceară din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai sexy. De multe ori aceste fotografii sau filmuleţe vor fi folosite pentru şantajarea victimei, în special când vorbim de victimele minore. Fetiţele între 11-14 ani au fost cel mai adesea victimele unor astfel de abordări.

Pentru ca situaţia să fie în favoarea lor, mulţi traficanţi îşi cer în căsătorie victima. Nu trebuie să ne mire acest fapt, deoarece infractorii sunt conştienţi că urmărirea penală poate fi îngreunată atunci când vorbim de soţi, deoarece codul penal precizează că persoanele au dreptul de a refuza să dea declaraţii atunci când vorbim de membrii familiei. Inclusiv copii victimei pot fi instrument de şantaj pentru a obţine tăcerea. Iată cum sentimentele frumoase, fireşti, care trebuie să stea la baza întemeierii unei familii sunt folosite în scopul cel mai josnic, pentru manipularea, şantajarea şi supunerea victimei.

Totodată, existenţa traficului de persoane este în strânsă concordanţă cu cererea tot mai mare a consumatorilor. Clienţii stimulează traficanţii să caute noi victime care să le aducă câştiguri uriaşe, iar în acest context facem precizarea că legislaţia română este printre puţinele legislaţii de la nivel european care incriminează clienţii atunci când aceştia utilizează serviciile unei victime a traficului de persoane. „Banii clienţilor reprezintă scopul suprem al traficanţilor. Clienţi care atunci când plătesc pentru sex, plătesc pentru un corp. Nu contează că în faţa lor se află un minor, o fetiţă sedusă cu minciuni, o mama, o femeie, o fiinţă umană. Banii plătiţi acoperă umanitatea. Pentru banii plătiţi personalitatea omului se diluează până la dispariţie. Eşti acolo să satisfaci. Eşti o unealtă. Primeşti feedback ca la o maşină de spălat cumpărată de pe net”- sunt cuvintele Monicăi. O fată care a trecut prin iadul exploatării de către propriul iubit şi viitor soţ.

Alături de Monica, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane derulează anul acesta Campania ” Drumul spre libertate”- bazat pe experienţa reală a unei victime a traficului de persoane (https://anitp.mai.gov.ro/drumul-spre-libertate-campanie-nationala-de-prevenire-a-traficului-de-persoane-realizata-in-colaborare-cu-o-victima-a-traficului-de-persoane/). În vederea informării şi prevenirii asupra acestui tip de racolare, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane a desfăşurat în anul 2023, 3.650 de activităţi de prevenire a traficului de persoane în rândul a peste 246.500 de beneficiari – elevi, tineri din centrele de plasament şi altor categorii de persoane vulnerabile.

Totodată, A.N.I.T.P. a desfăşurat o intensă campanie de promovare a mesajelor antitrafic în mediul online, pentru creşterea gradului de informare şi conştientizare a publicului, prin reţelele de socializare Facebook, Instagram, Twitter, LinkedIn, TikTok şi YouTube. Astfel, conturile ANITP de pe reţelele menţionate au fost în permanenţă actualizate cu informaţii referitoare la activităţile de prevenire desfăşurate la nivel naţional, sfaturi preventive adresate tinerilor, clipuri media realizate în colaborare cu influenceri cunoscuţi, precum şi alte evenimente de anvergură. Procesul de promovare a mesajelor antitrafic pe reţelele de socializare menţionate, a condus la atingerea unui impact de aproximativ 7.000.000 de persoane în anul 2023.

Având o experienţă îndelungată în lucrul cu tinerii, ofiţerii antitrafic realizează întâlniri interactive, bazate pe o relaţie reală de încredere şi reuşesc să scoată la iveală, uneori chiar situaţii pe care tinerii nu le ar fi bănuit a fi periculoase sau pe care nu îndrăzniseră să le raporteze din ruşine sau frică. În rândurile care urmează vă prezentăm câteva recomandări destinate protejării dumneavoastră sau a celor dragi:

– Nu vă încredeţi orbeşte în promisiunile celorlalţi privind câştiguri uriaşe într-un timp scurt;

– Feriţi-vă să acceptaţi întâlniri cu persoane cunoscute doar în mediul online, iar dacă totuşi aţi acceptat, alegeţi un loc populat şi spuneţi cuiva de încredere unde şi cu cine vă întâlniţi.

– Fiţi prudenţi atunci când interacţionaţi cu persoane necunoscute pe platforme de socializare sau aplicaţii de dating. Nu daţi informaţii personale sau financiare persoanelor pe care le-aţi întâlnit online.

– Verificaţi întotdeauna identitatea persoanelor cu care interacţionaţi online şi fiţi sceptici în faţa profilurilor fără fotografii sau fără informaţii verificabile.

– Fiţi atenţi la semnele de avertizare ale unei posibile înşelăciuni în dragoste, cum ar fi presiunea pentru bani sau cererile neobişnuite.

– Dacă eşti într-o astfel de situaţie sau dacă ştii pe cineva în pericol, anunţă autorităţile!

– Păstraţi legătura cu rudele, cu familia, indiferent de situaţie;

– Stabiliţi o parolă secretă cu cei de acasă pentru a semnala o situaţie de pericol;

– Faceţi copii după actele de identitate şi păstraţi-le în locuri ascunse;

– Nu oferiţi nimănui spre păstrare actele dumnevoastră de identitate;

– Nu oferiţi parolele de socializare persoanelor din anturajul dumneavoastră;

Pentru informarea cetăţenilor sau pentru sesizarea unui caz de trafic de persoane, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane pune la dispoziţia cetăţenilor un număr gratuit : 0800 800 678. Totodată, puteţi semnala o situaţie periculoasă, din sfera traficului de persoane şi pe interesaţi ne pe adresa anitp@mai.gov.ro. (comunicat ANITP)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu