luni, noiembrie 25, 2024
AcasăComuna meaSLOBOZIA BRADULUINereguli grave descoperite de comisarii de mediu la două firme din Vrancea

Nereguli grave descoperite de comisarii de mediu la două firme din Vrancea

Săptămâna trecută, Garda Naţională de Mediu a desfășurat simultan acţiuni de control în 3 judeţe, respectiv Vrancea, Ialomiţa şi Suceava. Verificările au fost declanşate ca urmare a unei informări venite de la Administrația Fondului de Mediu și au vizat operatori care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor reciclabile. În urma acestor controale:
s-au aplicat amenzi în valoare totală de 360.000 lei.
s-au emis 3 notificări către Agenţia pentru Protecţia Mediului în vederea suspendării autorizaţiei de mediu,
fost sistată complet activitatea unui operator economic
a fost întocmită o sesizare penală.
În județul Vrancea, comisarii GNM au găsit 2 operatori economici ce funcţionau pe acelaşi amplasament. Unul dintre ei nu respecta prevederile din autorizaţia de mediu, iar autorizația celuilalt expirase. Acestuia din urmă comisarii GNM i-au sistat activitatea pe loc, până la obţinerea autorizaţiei de mediu. În plus, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 160.000 lei. De asemenea, la data controlului, s-a constatat că pe amplasamentul celor doi operatori economici era utilizată activ o instalație artizanală de incendiere a deșeurilor. În acest sens, vor fi sesizate organele de cercetare penală, pentru stabilirea persoanelor care nu au respectat legislaţia cu privire la incendierea deşeurilor.
În paralel, alţi doi operatori economici din judeţele Ialomiţa şi Suceava au fost verificați. Ambii operatori deţineau autorizaţii de mediu, fără a respecta prevederile lor. În consecinţă, aceștia „au încasat”, la rândul lor, câte o amendă de 100.000 fiecare, iar comisarii GNM au notificat agentiile de mediu pentru suspendarea autorizatiei. Pentru toți operatorii economici verificați în această acțiune s-au dispus măsuri de conformare, cu termene clare, ce urmează a fi verificate la expirarea acestora. (Garda Națională de Mediu)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu