Schimbare la vârful USR Vrancea, cu puțin timp înaintea campaniei electorale. Liviu Mălureanu s-a ”autosuspendat” din funcția de președinte al filialei județene, iar consilierul județean Ionel Carabă a fost desemnat președinte interimar. „Îmi cunosc colegii din partid, îi știu implicați și devotați județului în care trăim. Împreună, dorim să contribuim la modernizarea Vrancei. Să nu uităm că la alegerile din 2020 voturile alegătorilor USR au fost decisive, el au dus la schimbarea Președintelui de stânga al Consiliului Județean. În ultimii trei ani și jumătate, aleșii USR au susținut proiecte utile cetățenilor, au depus și trecut prin vot amendamente, au venit cu soluții, au muncit doar în folosul comunității. Și în 2024 vom lua decizii care să facă din Vrancea un județ prieten tuturor vrâncenilor.”, susține proaspătul președinte interimar al USR Vrancea. Ionel Carabă este consilier județean din anul 2020. El a fost nominalizat de USR drept candidat pentru postul de președinte al Consiliului Județean Vrancea la alegerile locale din acest an.
Odată cu numirea noului președinte, USR Vrancea a anunțat că l-a reintegrat în partid pe consilierul județean Vasile Alexe. Acesta fusese exclus din partid și urma să-și piardă mandatul de consilier județean printr-o decizie definitivă a instanței. Se pare că cele două părți s-au împăcat, excluderea a fost anulată, la fel și procedurile în instanță. Așa se explică și faptul că decizia instanței în cazul celuilalt consilier județean exclus din USR Vrancea, Mihăiță Lepădatu, s-a pronunțat mai repede.