sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneOamenii legii din Focșani, percheziții în București într-un dosar de evaziune fiscală...

Oamenii legii din Focșani, percheziții în București într-un dosar de evaziune fiscală și înșelăciune

La data de 07.03.2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, au efectuat un număr de 3 percheziții domiciliare în municipiul București, în cadrul unui dosar care vizează săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 1 și 2 Codul penal și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, prevăzută de art. 102 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, în domeniul comerțului virtual cu produse ce poartă fără drept o marcă înregistrată.

În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că o societate comercială cu sediul în municipiul București ar fi pus în circulație produse ce poartă fără drept o marcă înregistrată și au omis înregistrarea în evidența contabilă a veniturilor obținute în perioada ianuarie-aprilie 2021, în sumă de 958 000,78 lei, din vânzarea acestor produse, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.

Investigațiile vizează un număr de patru persoane fizice și o persoană juridică. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare. Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu