O vreme mohorâtă împâclește muntele și pustiește drumurile spre Roșia Montană. Este dimineața zilei de 10 februarie. Surse guvernamentale, presa și chiar premierul Marcel Ciolacu spuneau că se va afla decizia definitivă în procesul de arbitraj comercial în care compania Gabriel Resources Gold Corporation a dat în judecată România pentru că nu i-a permis dezvoltarea exploatării miniere de la Roșia Montană. Știrea rulează de câteva zile pe toate televiziunile. Guvernul Ciolacu pregătește opinia publică pentru eșec și încearcă să scape de responsabilitatea deciziei. Se caută vinovați, unii imaginari, se aruncă cu acuzații publice în special în opoziție.
S-a pronunțat și suma pe care România ar trebui să o plătească drept despăgubire, chiar dacă sentința nu s-a comunicat încă: 2 miliarde de dolari. Ca urmarea a acestor anunțuri publice, prețul acțiunilor Gabriel Resources crește la bursă și acționarii companiei câștigă 200 de milioane de dolari în doar zile. Presa face speculații privind interesele ascunse ale statului român, ale guvernului și ale unor politicieni.
În această mică comunitate, de aproape 30 de ani încoace, locuitorii se împart în pro și contra exploatării aurului. Proiectul Roșia Montană Gold Corporation a sfâșiat comunitatea, iar prăpastia, precum o falie despicată de cutremur, s-a întins până departe, în miezul întregii societăți românești. Compania Roșia Montană Gold Corporation a cumpărat cam 850 de case în Roșia Montană, din care 260 au fost demolate și vreo 20 renovate. În apropiere de Alba-Iulia, la Recea a construit un cartier de case în care au putut fi strămutați o parte dintre cei care au părăsit locuințele.
În anii următori, Gold Corporation a cumpărat proprietăți, a finanțat activități, a sponsorizat biserici, primării, școli, echipe de fotbal, sute de donații în urma cărora beneficiarilor li se cereau scrisori de mulțumire. Ele serveau drept dovadă a implicării companiei în viața comunității din Roșia, dar și din restul țării. „Când unul dintre localnici a întrebat ce se va întâmpla cu cei care nu vor vrea să vândă și să plece, reprezentanții Gold au răspuns: li se va da atât cât să fie de acord să plece! Din fericire am fost unii care n-am plecat la oricât ni s-ar fi dat”, spune Sorin Jurcă, din Roșia Montană.
Articolul integral, publicat prima dată luna trecută, îl puteți citi pe PRESShub.