sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateFOTO: Încep lucrările de modernizare a Păstrăvăriei Lepsa. Investiția va fi gata...

FOTO: Încep lucrările de modernizare a Păstrăvăriei Lepsa. Investiția va fi gata în doi ani

Inginerul silvic Victor Dumitru a anunțat luni că peste o sătămână vor începe lucrările de execuție în cadrul proiectului privind reabilitarea, modernizarea și dotarea Păstrăvăriei Lepșa din comuna Tulnici, aflată în administrarea Direcției Silvice Vrancea.
Lucrarea în valoare de peste patru milioane de euro este finanțată de Compania Națională de Investiții.
”Datele tehnice arată că la Păstrăvăria Lepșa se va construi un sediu administrativ, un centru de procesare, un incubator, o investiție complexă care va avea ca efect imediat triplarea producţiei de peşte, de la 10 tone în prezent, la 30 de tone. Se vor construi hale pentru procesarea păstrăvului, respectiv pentru peşte afumat, fileuri nedezosate.
Proiectul se axează, așa cum am precizat, și pe dezvoltarea zonei de agrement. Se vor construi căsuţe şi spaţii recreative sau sportive.
Investiția prevede inclusiv crearea unei surse suplimentare de apă pentru dezvoltarea puietului printr-o reţea de puţuri forate, reabilitarea deversoarelor şi a prizelor de captare a apei din râul Putna şi pârâul Lepşa, realizarea de filtre pentru curăţirea şi limpezirea apei provenite din cele două surse.
De asemenea, vor fi refăcute şi betonate bazinele de creştere şi a canalului colector. Este important de precizat că păstrăvăria se alimentează cu apă din trei surse naturale, respectiv râurile Putna, Lepşa şi Streiu”, a anunțat Victor Dumitru, inginer silvic și consilier local PNL Focșani.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu