Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a descins la stațiile de carburanți ale companiei Lukoil. În cadrul acțiunilor de control, comisarii ANPC au verificat aproape 90 de stații, unde au identificat mai multe nereguli:
– lipsa etichetelor de preț ale produselor, de la raft
– folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu acumulări de praf, impurități și gheață;
– utilizarea unor pompe de carburant cu canelele (pistol de alimentare) cu zone depreciate, cu grad avansat de uzură și rugină sau murdare;
– comercializarea unor produse neetichetate – fără elemente de identificare;
– folosirea unor echipamente neigienizate;
– nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor recomandată de producător;
– neconcordanțe între între prețul afișat la raft și cel perceput la casa de marcat;
– comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită;
– comercializarea unor produse alimentare vrac, fără a fi însoțite de data deschiderii;
– comercializarea unor produse culinare finite pentru care nu s-a prezentat fișe de producție;
– comercializarea unor jucării cu deficiențe de etichetare;
– nerespectarea regimului promoțiilor;
– comercializare produse nealimentare fără certificat de garanție;
– comercializarea unor produse textile fără menţionarea compoziţiei fibroase în limba română.
În urma acestor controale, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 45.000 lei, 3 avertismente și a oprit temporar activitatea în 4 stații. „Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a început pe data de 14.03.2024 o amplă acţiune de control, la nivelul întregii ţări, care vizează modul în care este respectată legislaţia în vigoare, în domeniu, în staţiile de carburant din reţeaua Lukoil. Până în acest moment, comisarii ANPC au verificat 88 de staţii, acţiunea fiind în curs la cea mai mare parte dintre acestea. Pentru neregulile constatate, până acum, au fost aplicate deja următoarele sancţiuni: amenzi contravenţionale în valoare de peste 45.000 lei; 3 avertismente; oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor pentru 4 staţii”, se arată într-un comunicat transmis de ANPC. La începutul acestei săptămâni, comisarii de la ANPC au controlat circa 200 de stații de carburanți apaținând companiei OMV-Petrom. În acest caz, ANPC a dat amenzi de peste 340.000 de lei și a decis oprirea temporară a prestărilor de servicii pentru 11 stații.