sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateSindicaliștii de la ”Solidaritatea Sanitară” pregătesc o grevă de avertisment

Sindicaliștii de la ”Solidaritatea Sanitară” pregătesc o grevă de avertisment

Consiliul de Coordonare al Federației ”Solidaritatea Sanitară”, întrunit în data de 18.03.2024, a decis continuarea acțiunilor de protest, desfășurate în sprijinul satisfacerii revendicărilor legitime ale angajaților din sănătate. Următoarea acțiune va fi greva de avertisment în sectorul public de sănătate, fiind programată pentru data de 3 aprilie 2024, în intervalul orar 12:00-13:00. Greva de avertisment va fi organizată de sindicatele membre ale Federației „Solidaritatea Sanitară” în toate unitățile sanitare în care acestea au membri și angajați care au semnat pentru grevă până acum, respectiv care vor semna pentru grevă până la momentul organizării ei. Asemenea protestelor premergătoare, greva de avertisment și acțiunile ce-i vor urma sunt desfășurate pentru susținerea revendicărilor legitime ale angajaților din sănătate, așa cum sunt precizate pe site-ul dedicat protestelor. Pentru a ilustra situațiile cu care se confruntă angajații din sănătate sunt relevante și următoarele date:
• Pentru orele lucrate în timpul nopții, o asistentă medicală (grad principal, absolventă de postliceală) câștigă în plus 5,5 lei/oră net. Dacă defalcăm calcul pe numărul de ore efectuate în ture (tura a doua și a treia) putem constata că aceeași asistentă medicală câștigă 2,7 lei/oră. În privința recompensei pentru munca desfășurată în zilele nelucrătoare și sărbători legale aceeași asistentă medicală câștigă în plus, net, maxim 13,4 lei pe oră.
• În cazul medicului primar cu gradația 5 (nivelul maxim posibil) tariful orar net luat în considerare pentru o gardă dintr-o zi normală (care include și 8 ore lucrate noaptea) este între:
• 26 și 46 lei/oră în spitalele neclinice
• 32 și 56 lei/oră- în cele clinice.
• Pentru orele lucrate în timpul nopții o infirmieră câștigă în plus 3,4 lei/oră net. Recompensa pentru munca desfășurată în zilele nelucrătoare și sărbători legale aceeași infirmieră maxim 8,5 lei pe oră.
Aceste exemple relevă tocmai faptul că în realitate menținerea acestor drepturi la un nivel atât de jos conduce la o creștere a venitului net al angajaților mult mai mică decât cea rezultată din recent adoptata ordonanță de urgență. Suplimentar, datele publicate de INS referitoare la nivelul inflației (rata inflaţiei de la începutul anului – februarie 2024 comparativ cu decembrie 2023 – a fost 1,9%) ne indică o probabilitate destul de mare ca majorările salariilor de bază din acest an, prevăzute de ordonanța de urgență, să fie ”înghițite” de inflație.
Data de programare a grevei de avertisment a fost condiționată de respectarea termenelor foarte lungi prevăzute de legea nr. 367/2022 în privința grevei împotriva politicii sociale şi economice a Guvernului. Este de notorietate refuzul de până acum al Guvernului și al Ministerului Sănătății de a da curs solicitării noastre oficiale de încheiere a Acordului privind procedura grevei în sectorul public de sănătate, refuz ce are ca scop împiedicarea grevei în sănătate respectiv restricționarea acestui drept constituțional al angajaților din sănătate. Este astfel evident că lupta trebuie dată inclusiv în zona modalității de transpunere în practică a dreptului la grevă. În aceste condiții, la organizarea grevei se adaugă necesitatea stabilirii detaliate a fiecărui pas procedural al acesteia astfel încât desfășurarea grevei să nu pună în pericol viaţa şi sănătatea populației, Federația „Solidaritatea Sanitară” demarând totodată programul de pregătire detaliată a acestor acțiuni. Această intervenție strategică a debutat în cadrul Consiliului de Coordonare din 18 martie, activitatea destinată pregătirii procedurilor specifice deciziilor aferente grevei desfășurându-se de-a lungul a peste 6 ore.
În a doua parte a lunii aprilie, după desfășurarea grevei de avertisment, Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” se va întruni din nou pentru instructajul general specific grevei și decizia privind declanșarea grevei generale propriu-zise. (Federația Solidaritatea Sanitară)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu