duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateA murit Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România

A murit Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România

Criticul literar Nicolae Manolescu a murit sâmbătă, la vârsta de 84 de ani. Nicolae Manolescu, critic, istoric literar şi eseist, s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea. Nicolae Manolescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române la 24 octombrie 1997, iar la 28 martie 2013 a devenit membru titular al acestui înalt for ştiinţific şi cultural.

Era membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1963, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003). A fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) în anul 2005. La 23 noiembrie 2009 a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea USR, apoi reales în fruntea USR la 7 octombrie 2013. La 5 mai 2018 a fost reales preşedinte al USR, pentru mandatul 2018-2023.

A fost membru fondator al Alianţei Civice şi membru în Comitetul Director al acesteia (1990), apoi, din iulie 1991, preşedinte al Partidului Alianţa Civică (PAC), se arată în lucrarea ”Personalităţile României contemporane”.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu