miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăPoliticaAlegeri interne la organizațiile PSD Vrancea de tineret, femei și pensionari

Alegeri interne la organizațiile PSD Vrancea de tineret, femei și pensionari

PSD Vrancea a organizat o conferință județeană în care s-au ales structurile de conducere pentru 3 organizații interne: de tineret, de femei și de pensionari. Conferința a reunit reprezentanți ai structurilor respective de la nivel central, primari și șefi de organizații locale din PSD Vrancea. Președinte al Tineretului Social Democrat Vrancea a fost ales Bogdan Andrei Roșu. Deputata Elena Stoica a fost desemnată președintă a Femeilor Social Democrate Vrancea. Fostul primar al municipiului Adjud, Constantin Armencea, a fost ales președinte al Organizației Pensionarilor Social Democrați Vrancea. ”Vă încurajez să ne implicăm activ în viața politică locală și să susținem inițiativele pro-europene ale fiecărei organizații social democrate. Să ne unim forțele pentru a câștiga aceste alegeri și pentru a dovedi că toate eforturile noastre comune ne vor conduce către o Românie modernă, continuând astfel drumul european, iar toate acestea, și nu numai, pot fi realizate doar de către un partid responsabil, puternic și implicat.”, a transmis președintele PSD Vrancea, Nicușor Halici.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu