În perioada 21- 24 martie, politiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, în colaborare cu reprezentanți ai Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură – Direcția Regională Galați și A.J.V.P.S. Vrancea, au acționat pe linia prevenirii și combaterii activităților ilegale în domeniul pescuitului și acvaculturii. Astfel, ca urmare a celor 24 de controale efectuate, din care 12 în apele teritoriale și 12 la societăți comerciale de profil (depozitare și comercializare pește și produse din pește), au fost constatate 2 infracțiuni prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 – privind pescuitul și acvacultura. 144 de persoane au fost legitimate, fiind aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, din care 34 conform O.U.G. nr. 23/2008 și 4 conform H.G. Nr. 984/2005. Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate a fost de 16.000 de lei. În cadrul acțiunii desfășurate, la 2 societăți comerciale de profil, echipele de control au identificat 39 de kilograme de pește, deținut fără documente legale. Cantitatea de pește a fost ridicată, în vederea confiscării și predată Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea. (IPJ Vrancea)
Pește fără documente legale, confiscat de polițiști
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -