vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneMeteo: vreme de vară în aceste zile

Meteo: vreme de vară în aceste zile

Sunt atenționări cod galben de vânt în unele zone din țară, în special la munte, dar, în același timp, avem parte și de vreme caldă, cu valori mai ridicate decât normalul termic al perioadei. Mai mult, meteorologii informează că vom avea vreme de vară la sfârșitul acestei săptămâni, precum și luni, 1 aprilie. ”Vor fi, deja, temperaturi de vară, peste 25 de grade în multe regiuni. Mai scăzute de atât vor fi în Dobrogea și mai scăzute în zona litoralului, undeva la 19-20, cel mult 21 de grade, și în depresiunea din estul Transilvaniei, la fel, ne așteptăm la temperaturi maxime de 23-24 de grade. În rest, peste 25 de grade, posibil la începutul săptămânii, undeva la 30 de grade în extremitatea de sud a teritoriului, în condițiile în care vom vorbi de o vreme frumoasă ca aspect, cu un cer variabil, fără precipitații atât sâmbătă cât și duminică.”, a spus Alina Șerban, meteorolog ANM, la Antena 3 CNN. „Cele mai ridicate temperaturi le vom înregistra în regiunile sudice, temperaturi care vor depăși frecvent 27 de grade celsius. Nu este exclus ca luni să fie ziua cea mai caldă și să avem și temperaturi de 30 de grade, dar foarte cald va fi în toată țara. Multe temperaturi de peste 24 de grade, doar zona litorală va fi mai defavorizată, pentru că sub influența temperaturii apei, care este încă una foarte scăzută, acolo maximele vor fi doar între 16 și 20 de grade celsius.”, a precizat și Florinela Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu