duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăComuna meaDUMITRESTIPreședintele PSD Dumitrești a anunțat că va candida independent la funcția de...

Președintele PSD Dumitrești a anunțat că va candida independent la funcția de primar

Președintele PSD Dumitrești, Marius Bodoc, și-a anunțat candidatura la funcția de primar al comunei. Dar nu din partea PSD, ci independent. Candidatul PSD la Primăria Dumitrești va fi actualul edil șef, Adrian Banaurs, trecut la PSD de la PNL. Această mișcare politică, girată de președintele PSD Vrancea, Nicușor Halici, a provocat nemulțumiri în rândul pesediștilor din Dumitrești. Într-un comunicat transmis duminică, conducerea organizației PSD Dumitrești a anunțat că nu susține candidatura lui Banaurs la postul de primar.
Astăzi, președintele PSD Dumitrești, Marius Bodoc, și-a anunțat candidatura ca independent, oficializând, practic, plecarea sa din partid. ”Am luat decizia de a candida independent la funcția de primar al comunei Dumitrești. Fac acest lucru pentru că dumitreștenii au nevoie de un primar care face politică doar în interesul lor, au nevoie de un om de cuvânt, cu demnitate, cu respect față de semeni și față de sine, un om care nu trebuie să aibă ca preocupare jocurile de culise, cu trădări de partide, de oameni și de principii. Dumitreștenii sunt oameni demni, ambițioși și puternici! Cetățenii comunei Dumitrești nu sunt de acord cu acest traseism pe care îl practică acești samsari politici, care nu se gândesc la altceva decât la interesele personale. De aceea, sunt convins că împreună cu voi vom deveni o voce care va fi ascultată și vom lua decizii care să fie respectate de întreaga comunitate. În cei 8 ani de zile în care am fost viceprimarul comunei Dumitrești am demonstrat că interesul meu este reprezentat strict de nevoile dumitreștenilor, în deplin acord cu dezvoltarea armonioasă a comunei noastre. Este din ce în ce mai limpede că doar împreună putem să contribuim la îmbunătățirea calității vieții fiecărui cetățean în parte, în așa fel încât comuna noastră să se dezvolte din toate punctele de vedere.”, a scris Marius Bodoc pe Facebook.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu