vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneAprilie, lună capricioasă: temperaturi de vară și de iarnă în decurs de...

Aprilie, lună capricioasă: temperaturi de vară și de iarnă în decurs de câteva zile

Meteorologii anunță o vreme capricioasă la mijlocul lunii martie. Dacă în aceste zile avem parte de temperaturi de vară, săptămâna viitoare vremea se va răci considerabil și vor fi chiar temperaturi negative în unele zone din țară. Astfel, în zilele următoare ne vom bucura de vreme foarte caldă, cu valori termice de până la 30 de grade celsius. ”Foarte cald zilele acestea, am avut numeroase recorduri termice și ieri, și alaltăieri, probabil și astăzi vom avea, în condițiile în care vorbim de temperaturi maxime de la 22/23 de grade la 28/29 de grade, cele mai ridicate, atât astăzi cât și mâine, în partea de sud a teritoriului. Foarte probabil ca mâine să se răcească ușor în nord-est, în zona Moldovei, însă numai ușor. Sâmbătă, în toate regiunile, vor mai scădea temperaturile cu un grad-două, cel mult trei, însă de duminică se va încălzi din nou, chiar semnificativ, astfel încât luni, marți, vom vorbi de temperaturi de 30, sau poate chiar peste 30 de grade în partea de sud a țării. În condițiile în care vremea va fi frumoasă, precipitații se vor semnala doar pe arii restrânse în zonele montane, în zilele acestea. Foarte probabil mâine seară, mâine noapte, și în partea de sud a teritoriului, dar răzlețe și neînsemnate cantitativ.”, a spus meteorologul Alina Șerban la Antena 3 CNN.

Vremea de vară nu va dura foarte mult. Meteorologii anunță că un val de aer rece va traversa, din nou, țara noastră. ”De la mijlocul săptămânii următoare, un val de aer rece va acoperi țara noastră și va determina temperaturi semnificativ mai scăzute, dar și precipitații probabil însemnate cantitativ. Vor fi și fenomene de instabilitate atmosferică, iar în zonele montane vor apărea ninsorile. Temperaturile vor scădea foarte mult, maximele se vor situa, în marea lor majoritate, între 8/9 și cel mult 19/20 de grade, iar minimele vor deveni ușor negative în partea de nord și de centru”, a precizat meteorologul Alina Șerban la Antena 3 CNN.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu