Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de specialitate, valabilă de astăzi după-amiază și până joi seară. În acest interval, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, la început în regiunile vestice și centrale, apoi și în rest. Vom avea parte de averse, trecător descărcări electrice și izolat grindină și vijelii, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi, local, de 15-20 de litri/mp și izolat de 30-40 de litri/mp. Vântul va avea local și temporar intensificări: astăzi în toate zonele, miercuri, cu precădere în sud-est, cu viteze în general între 45 și 55 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h. Vremea se va răci semnificativ, iar de miercuri după-amiază, la altitudini de peste 1500 de metri. precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
Mai mult, meteorologii au emis și o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică. Potrivit meteorologilor, începând de astăzi după-amiază și până miercuri după-amiază, în Banat, sudul Crișanei, Transilvania și în zonele montane (inclusiv crestele montane din Vrancea), local, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 55-70 km/h, izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-25 de litri/mp și izolat de peste 40 de litri/mp.