Administrația Națională de Meteorologie anunță că urmează aproape două zile de precipitații, în toată țara. Începând de astăzi după-amiază și până luni după-amiază, aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi, local, de 10-15 litri/mp. În același interval, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse, cantitățile de precipitații vor fi de peste 30 de litri/mp. Vor fi mai ales averse, izolat însoțite de descărcări electrice. În zona de munte precipitațiile vor fi mixte. Totodată, vântul va avea, local și temporar, intensificări în regiunile sudice și sud-estice, cu viteze, în general, între 45 și 55 km/h. În cursul zilei de marți, 23 aprilie, ploile se vor extinde din nou, iar mai ales în zonele de munte și în sud-vest se vor acumula cantități însemnate de apă. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării.
Pe de altă parte, ANM a emis o atenționare cod galben de ninsori. Meteorologii spun că, începând din această seară și până luni la prânz, la altitudini de peste 1500 de metri, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ, și se va depune strat de zăpadă. (sursa: ANM)