Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este patronul spiritual al Forțelor Terestre Române. Anul acesta se împlinesc 165 de ani de la înființarea acestei structuri de forțe, cea mai numeroasă din Armata României. De aceea, astăzi au avut loc acțiuni specifice în cele două mari unități militare din Focșani.
”Sărbătorirea, în data de 23 aprilie, a Zilei Forțelor Terestre Române, zi de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință și patronul spiritual al militarilor din Forțele Terestre, reprezintă un eveniment marcant în cadrul evocării tradițiilor Armatei României. Cu această ocazie, militarii Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice au desfășurat o ceremonie militară prilejuită de sărbătorirea a 165 de ani de existență a Forțelor Terestre Române. În cadrul acestei ceremonii, au fost citite mesajele aniversare primite de la eșaloanele superioare, au avut loc acordări de distincții militare și înaintări în grad a unor militari din cadrul brigăzii. Această aniversare a oferit prilejul Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice, să organizeze standuri de prezentare a tehnicii și a echipamentelor din dotarea unității în cadrul centrului comercial mall, din municipiul Focșani. De asemenea, vizitatorii s-au putut bucura de reprezentațiile artistice ale Muzicii Militare a Garnizoanei Focșani.”, a transmis Brigada 8 ROT ”Al. I. Cuza” din Focșani.
”La Comandamentul Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor” a avut loc astăzi, 23 aprilie 2024, ceremonia militară dedicată Zilei Forțelor Terestre. În cadrul ceremoniei, mai mulți militari au fost înaintați în grad, în mod excepțional și, cu această ocazie, comandantul marii unități, colonel Ștefan – Claudiu Topor, le-a mulțumit militarilor pentru modul în care și-au executat misiunile încredințate”, potrivit reprezentanților Brigăzii 282 Blindată ”Unirea Principatelor” Focșani.