Și în acest sfârșit de săptămână jandarmii vrânceni vor avea în atenție manifestările cultural-artistice și sportive ce se vor desfășura pe raza județului Vrancea pentru a asigura buna desfășurare a tuturor activităților la care vor lua parte cetățenii, după cum urmează:
Partida de fotbal din cadrul competiției Liga 3, play off, dintre CSM Focșani 2007 și AFC Metalul Buzău ce se va desfășura pe stadionul Milcovul din Municipiul Focşani;
Partidele de fotbal din cadrul competiției sportive Superliga Vrancei play off și play out ce se vor desfășura în localitățile Panciu și Ruginești;
Partida de handbal masculin din cadrul competiției Liga Zimbrilor dintre CSM Focșani 2007 și CS Universitatea Cluj ce se va desfășura la Sala Sporturilor „Alin Moldoveanu” din Municipiul Focșani;
Spectacolul artistic susținut de Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei” ce va avea loc în Piața Unirii din Municipiul Focșani.
Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale şi aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.
Recomandăm tuturor participanților la aceste evenimente, să manifeste răbdare, să evite consumul excesiv de alcool, să respecte indicațiile jandarmilor, să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică, să acorde o atenție deosebită copiilor și să solicite sprijinul jandarmilor, fie direct, fie prin apelarea numărului unic pentru apeluri de urgență 112.
Jandarmii montani vor fi prezenți în localitățile Tulnici, Lepșa, Soveja și pe traseele turistice adiacente, pregătiți pentru a interveni, în caz de nevoie.
Astfel, dacă alegeți ca destinație de week-end zona montană a județului, pentru evitarea unor situații neplăcute, este necesar să respectați reguli de siguranță precum:
– să vă echipați corespunzător zonei montane;
– alegeți doar traseele montane marcate și nu va abateți de la acestea;
– în cazul în care întâlniți animale sălbatice nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau a le hrăni.
Jandarmeria Vrancea urează tuturor celor care își serbează onomastica cu ocazia Sărbătorilor de Florii un sincer și călduros „La mulți ani!” (Sursa: Jandarmeria Vrancea)