vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietatePărinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte

Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte

Săptămâna trecută, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra pe timpul nopții doar dacă îşi doresc. Actul normativ adoptat de Parlament vine în sprijinul părinţilor singuri care fac ture de noapte şi nu au cu cine să-şi lase copiii. Până acum, doar anumite categorii de persoane erau exceptate de la turele de noapte. ”În prezent, Codul muncii prevede dreptul de a decide dacă lucrează în ture de noapte doar în cazul femeilor gravide, al lăuzelor și al celor care alăptează, însă lista beneficiarilor se extinde. Potrivit legii, munca de noapte este definită ca activitatea desfășurată în intervalul orar 22:00 – 06:00. Sunt foarte multe cazuri în care părinții singuri nu au cu cine să-i lase pe cei mici. Nu toți au un bunic, o rudă sau o persoană apropiată pe care să se bazeze, iar o bonă este extrem de scumpă. Așa că de cele mai multe ori copiii ajung în grija unor persoane nepotrivite sau sunt lăsați singuri pe timp de noapte. Familiile monoparentale au nevoie de sprijin, nu de obstacole sau bețe în roate. Relația părinte-copil poate fi grav afectată de programul de noapte, părintele vine acasă după o tură obositoare și de cele mai multe ori nu se mai poate ocupa cum trebuie de cel mic”, a declarat Silvia Dinică, senatoare USR și inițiatoarea proiectului de lege.

Potrivit senatoarei USR, motivele pentru care turele de noapte trebuie excluse dacă părintele singur nu îşi exprimă disponibilitatea sunt: siguranţa copilului pe timp de noapte, care rămâne fie în grija unei alte persoane decât părintele, fie singur în casă; posibilitatea ca părintele să nu poată acorda copiilor suficientă atenţie şi îngrijire în timpul zilei, din cauza oboselii generate de lucrul în ture de noapte; dificultatea de a îmbina programul de lucru cu obligaţiile familiale, cum ar fi îngrijirea copiilor sau participarea la activităţi şcolare şi sociale; impactul asupra relaţiei părinte-copil, care poate fi afectată de faptul că părintele nu este disponibil sau nu poate participa la activităţile copilului în mod regulat.

Prin urmare, noul act normativ le dă opțiunea părinților singuri să lucreze în ture de noapte numai în cazul în care doresc acest lucru. Camera Deputaților este for decizional și, după promulgarea de către președintele Klaus Iohannis, turele de noapte nu mai sunt obligatorii pentru părinții singuri, conform legii.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu