sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneFOTO Percheziții în Vrancea și Ilfov într-un dosar ce...

FOTO Percheziții în Vrancea și Ilfov într-un dosar ce vizează vânzarea de produse contrafăcute

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vrancea, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în cadrul unei acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale. Perchezițiile au avut loc în județul Vrancea și în orașul Popești-Leordeni, în cadrul unui dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, privind săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Dosarul penal a fost întocmit ca urmare a sesizării din oficiu a polițiștilor, din materialul probator administrat rezultând faptul că persoanele cercetate, în perioada 2023 – prezent, prin intermediul unor site-uri de comerț on-line, ar fi oferit spre comercializare produse cosmetice, vestimentare și de marochinărie purtând mărci consacrate/notorii, susceptibile a fi contrafăcute. În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate produse cosmetice și de marochinărie inscripționate cu denumirile unor mărci înregistrate, despre care există bănuiala rezonabilă că sunt contrafăcute.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale și tragerii la răspundere a persoanelor cercetate. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu