Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Focșani a desfășurat o nouă acțiune caritabilă, în cadrul proiectului Strategiei Naționale de Ajutor Comunitar ”Ajutăm lumea să zâmbească!”. Cu acest prilej, coordonatorul SNAC, prof. Raluca Bratu, și directorul instituției, prof. Luminița Buric, împreună cu toate cadrele didactice și copiii din grupele coordonate, au dăruit pachete ce au fost donate copiilor de la Grădinița Vitănești, alături de preotul paroh Cioarec Fănică și preotul conslujitor Cioarec Ciprian George.
”Să fim mai buni cu cei din jurul nostru” nu este un slogan golit de conţinut! Asta au vrut să arate copiii de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.1 Focșani, în parteneriat cu biserica Vitănești si Asociația ”Sf. Sofia” Găgești. În acest sens, s-au mobilizat și cu ajutorul părinţilor, preșcolarilor și cadrelor didactice, au făcut o mică bucurie copiilor și au transformat Ziua Copilului într-o zi de sărbătoare, în care bunătatea, iubirea și milostenia s-au împletit într-un decor de neuitat. Mulțumiri părinților și voluntarilor ce s-au alăturat acestui proiect și să nu uităm ”dăruind vei dobândi!” (Părintele Nicolae Steinhardt). (sursa: Grădinița Nr. 1 Focșani)
Micuții de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Focșani au făcut o bucurie colegilor lor de la Grădinița Vitănești, de Ziua Copilului
- Advertisment -