Silvestru Șoșoacă, candidat independent pentru Parlamentul European, este cercetat pentru uz de fals și fals în declarații. Procurorii îl acuză că ar fi falsificat semnăturile de pe listele de susținere depuse la Biroul Electoral Central. ”În cursul zilei de astăzi, 5 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, față de un suspect, candidat la alegerile pentru Parlamentul European, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de infracțiunilor de uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal, și fals în declarații, prev. de art. 326 Cod penal, ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal. Totodată, față de acesta s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Menționăm că nici o altă persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat în acest dosar.”, se menționează într-un comunicat transmis miercuri seară de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În cursul zilei de astăzi, Parchetul General anunțase deschiderea unui dosar penal, fără a menționa numele deputatului vizat și nici al candidatului independent pentru care ar fi fost falsificate semnăturile. Surse judiciare au declarat că este vorba despre liderul AUR, George Simion, și despre Silvestru Șoșoacă. ”În luna aprilie 2024, liderul unei formațiuni parlamentare, deputat, i-a instigat, atât direct, cât și prin interpuși, pe mai mulți membri ai unei formațiunii politice și pe o serie de angajați ai Parlamentului României care desfășoară activități lucrative în cadrul formațiunii politice respective, să procedeze la falsificarea câtorva mii de liste de susținători necesare depunerii de către un candidat independent a candidaturii pentru alegerile pentru Parlamentul European din data de 9 iunie 2024.
În acest context, în data de 9 aprilie 2024, deputatul în cauză a solicitat, atât direct, cât și prin intermediul unor persoane de încredere, mobilizarea în regim de urgență a câtorva zeci de persoane la sediul central al formațiunii politice în scopul completării listelor de susținători necesare depunerii candidaturii independente, prin consemnarea în cuprinsul listelor a datelor reale ale unor cetățeni, copiate din alte liste de susținători completate anterior de membrii formațiunii, demers urmat de falsificarea semnăturilor respectivelor persoane. În același scop, liderul formațiunii politice a transmis mesaje vocale pe grupurile de comunicare, iar în situațiile în care anumite persoane au refuzat să se conformeze, acesta le-a contactat direct punându-le în vedere să se deplaseze la sediul organizației în scopul arătat.
Ca urmare a demersului inițiat, în cursul zilei de 9 aprilie 2024, la sediul formațiunii s-au strâns aproximativ 50 de persoane, unele dintre acestea rămânând și pe timpul nopții, activitățile continuând și pe tot parcursul zilei de 10 aprilie 2024. Pentru a-și conspira identitatea și activitățile ilicite, persoanele implicate în procesul de falsificare efectivă a listelor au inserat în spațiile dedicate datelor de identificare ale celor care au întocmit listele, datele unor persoane reale, dar fără legătură cu demersul arătat, cărora le-au falsificat semnăturile.
Totodată, în condițiile în care semnăturile falsificate nu erau suficiente pentru a permite depunerea candidaturii independente, reprezentanții formațiunii politice au procedat la fotocopierea listelor falsificate anterior, în vederea atingerii pragului de 100.000 de susținători. Ca urmare a activităților descrise, în seara zilei de aprilie 2024, membrii formațiunii politice au finalizat activitatea de pregătire și îndosariere a listelor de semnături, aceasta fiindu-i transmisă persoanei care urma să-și depună candidatura și care s-a deplasat la Biroul Electoral Central, depunându-și candidatura. În data de 11 aprilie 2024, reprezentanții Biroului Electoral Central au confirmat oficial acceptarea candidaturii.”, se arată în comunicatul Parchetului General de miercuri dimineață.