În cursul nopții trecute, în jurul orei 00:30, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic un autoturism condus de un tânăr, de 19 ani, din orașul Odobești, pe Bulevardul București din municipiul Focșani. Polițiștii l-au testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, reieșind indicii cu privire la prezența acestora. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise. În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. (Sursa: IPJ Vrancea)