luni, noiembrie 25, 2024
AcasăActualitateViolența domestică, tot mai frecventă în Vrancea. Trei femei, victime ale soților...

Violența domestică, tot mai frecventă în Vrancea. Trei femei, victime ale soților și copiilor

  La data de 21 iunie, în jurul orei 10.46, polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Panciu au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie în vârstă de 69 ani, din comuna Țifești, județul  Vrancea, cu privire la faptul că fostul soț, un bărbat în vârstă de 59 ani, domiciliat în aceeași localitate, i-a interzis să intre în curtea imobilului comun, apoi a agresat-o fizic. Polițiștii au ajuns la fața locului și au constatat că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind întocmit formularul de evaluare a riscului din care a reieșit ”risc iminent”, motiv pentru care s-a emis ordin de protecție provizoriu. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

În aceeași zi, în jurul orei 20.07, victima a reapelat SNUAU 112 , sesizând că fostul soț se află în curtea locuinței. Polițiștii ajunși la fața locului, au identificat apelanta, iar din verificări a reieșit că agresorul a încălcat ordinul de protecție provizoriu. În cauză s-a procedat la extinderea dosarului penal privind săvârșirea infracțiunii de „încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 31 alin. (1) şi dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu faptă prev. și ped. de art.47 alin.(2) din Legea 217/2003”.

Vineri, 21 iunie, în jurul orei 19.30, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie de 69 ani, din comuna Movilița, județul Vrancea, cu privire la faptul că fiul acestei, în vârstă de 43 ani, ar fi în stare de ebrietate și ar fi agresat-o fizic. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au costatat că aspectele sesizate se confirmă, ambele persoane aflându-se în stare de ebrietate. În urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există risc iminent, dar nu a fost emis un ordin de protecție provizoriu, întrucât victima a refuzat acest lucru. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. (Sursa: IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu