vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdjudEducație financiară pentru copiii din Adjud, prin programul BCR „Și ce ne-am...

Educație financiară pentru copiii din Adjud, prin programul BCR „Și ce ne-am mai distrat! Dar ce-am mai și învățat!”

Asociația Grupul Verde a participat activ weekend-ul trecut la programul „Și ce ne-am mai distrat! Dar ce-am mai și învățat!” organizat de BCR, transformând hubul BCR din Craiova într-o adevărată Banca a Copiilor Responsabili. Evenimentul a reunit zeci de copii și părinți, având ca scop promovarea educației financiare într-un mod interactiv și distractiv. Asociația Grupul Verde, dedicată dezvoltării soluțiilor IT pentru rezolvarea problemelor de mediu și sociale, a fost prezentă cu 9 copii beneficiari, care au avut ocazia să învețe despre valoarea banilor prin jocuri și activități educative. Copiii au rezolvat quizuri de educație financiară pentru a câștiga vată de zahăr, înghețată, limonadă, cărți și jucării, înlocuind astfel bancnotele cu cunoștințe.

Părinții au avut parte de sesiuni informative susținute de experții BCR și Școala de bani, învățând cum să abordeze discuțiile despre bani în familie, adaptate fiecărei vârste a copiilor, de la cei mici până la adolescenți. Evenimentul a fost animat de roboțelul Pepper, care a răspuns întrebărilor legate de bani, și de numeroase activități recreative, inclusiv un DJ cu un setlist special pentru copii, ateliere de baloane și de colorat, milioane de baloane de săpun și numere de magie realizate de magicianul Mario Popescu. Conform studiilor BCR, deși 70% dintre părinți consideră importante discuțiile despre bani, doar 30% dintre aceștia le abordează efectiv cu copiii lor. România se situează constant pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește educația financiară, iar schimbarea poate începe din familie. BCR încurajează toate familiile să inițieze conversații despre bani cât mai devreme și să acceseze platforma Școala de bani pentru resurse educaționale interactive.

Asociația Grupul Verde este o comunitate dedicată dezvoltării soluțiilor IT pentru rezolvarea problemelor de mediu și societate. Participarea la acest program reflectă angajamentul nostru de a sprijini inițiativele educative și de a contribui la formarea unei generații bine informate și responsabile. (comunicat de presă)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu