luni, noiembrie 25, 2024
AcasăActualitateSubiectele la proba de Matematică, de astăzi, de la Evaluarea Națională

Subiectele la proba de Matematică, de astăzi, de la Evaluarea Națională

Absolvenții clasei a opta au susținut, astăzi, proba la Matematică din cadrul examenului național de Evaluare Națională. Proba scrisă la Matematică a început la ora 09:00. Candidații au primit varianta de subiecte nr. 7. ”La subiectul I au fost 6 subpuncte, fiind itemi obiectivi – tip grilă, fiecare punctat cu 5 puncte. La fel, subiectul al II-lea are 6 subpuncte, tot grilă și notate tot cu câte 5 puncte fiecare. La subiectul al III-lea, problemele nu mai sunt cu răspunsuri de tip grilă. La subiectul al III-lea, una dintre cerințe a fost următoarea: „Dacă elevii unei clase se aşază câte 2 în fiecare bancă din laboratorul de fizică, atunci rămân 3 elevi în picioare. Dacă elevii se aşază câte 4 în bancă, atunci rămân 5 bănci libere și o bancă în care stă un singur elev. Tot la subiectul al III-lea, elevii au avut o figură unde este „reprezentat cercul de centru O, în care CD este diametru. Punctul B aparține cercului astfel încât dreptele BO si CD sunt perpendiculare. Punctul M aparţine arcului mic BC , dreptele DM si BO se intersectează în punctul N, DN =2/ MN si MN =4cm.”, potrivit publicației de specialitate edupedu.ro.

Ministerul Educației va publica baremele de la proba scrisă la Matematică astăzi, la ora 15:00. Peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși la sesiunea actuală a Evaluării Naționale, dintre care peste 2.700 sunt din Vrancea.

Mai multe detalii despre subiectele la proba scrisă de Matematică, pe edupedu.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu