În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei a aprobat în unanimitate o creștere medie cu 19% a tarifelor reglementate de distribuție a gazelor naturale aplicabile consumatorilor de gaze naturale beneficiari ai serviciului de distribuție, care reprezintă aproximativ 10 lei/MWh distribuit. Modificarea tarifelor este determinată de trei factori principali: creșterea costurilor serviciului de distribuţie gaze naturale cu inflația prognozată a anului 2024 de 4,6%, creșterea costurilor de capital în urma realizării în anul 2023 a unui volum investițional record, atât în racordări de noi consumatori, cât și în extinderi de sisteme de distribuție în zonele concesionate, precum și ca urmare a reducerii cantității de gaze naturale distribuite în anul 2023 cu 8%. Cu titlu de exemplu: pentru un client casnic care locuieşte într-un apartament cu 3 camere şi are un consum anual de gaze naturale de 3 MWh, valoarea lunară a facturii de gaze naturale ar putea creşte cu aproximativ 2,5 lei.
În conformitate cu prevederile Legii energiei și a gazelor naturale nr. 123/2012 și cele ale Ordinului ANRE nr. 217/2018 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuție în sectorul gazelor naturale, ANRE aprobă tarifele reglementate pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale și stabilește tarifele reglementate pentru prestarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale, diferențiat, pentru fiecare operator de distribuție. Aceste tarife includ, fără a se limita la acestea, costuri generate de modernizarea și dezvoltarea capacităților de distribuție prin extinderea rețelelor sau prin realizarea/înființarea unor noi sisteme/rețele, precum și costuri generate de racordarea unor noi solicitanți clienți casnici, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și instituții publice, doar dacă aceste costuri sunt justificate. Tarifele de distribuție se aplică pe un an tarifar, pentru perioada 1 iulie – 30 iunie.
În prezent, proiectul de ordin privind stabilirea ratei reglementate a capitalului investit aplicată la aprobarea tarifelor pentru serviciile de transport și distribuție ale energiei electrice și gazelor naturale, pentru a cincea perioadă de reglementare este în faza finală de elaborare. La stabilirea acestei rate, Autoritatea are în vedere atingerea unui echilibru între necesarul de investiții pentru asigurarea calității serviciilor de transport și distribuție ale gazelor naturale și energiei electrice și nivelul tarifului aplicat beneficiarilor acestor servicii. În perioada următoare, ANRE va publica acest proiect de ordin în consultare publică, în formă actualizată. (sursa: ANRE)