Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat marți, 2 iulie, la ceremonia de închidere a celei de-a XVI-a ediție a „Taberei de vară pentru cercetaşi” care a avut loc, între 26 iunie și 2 iulie, la Predeal. De asemenea, Ministerul familiei, tineretului și egalității de șanse, instituție-parteneră a MApN în organizarea taberei, a fost reprezentat de ministrul Natalia-Elena Intotero. Ministerul Apărării Naționale a invitat, la ediția din acest an a taberei, copii ai militarilor căzuți sau răniți în teatrele de operații ori în misiuni interne sau proveniți din medii sociale defavorizate, cu rezultate foarte bune la învăţătură. Ministrul apărării naționale a oferit diplome atât micilor cercetași participanți la programul din acest an, cât și organizatorilor. La rândul lor, cei mici au prezentat oaspeților un scurt exercițiu, în care au demonstrat abilitățile practice dobândite în cele șapte zile de tabără.
Ministrul apărării naționale a subliniat valoarea de simbol a prezenței la fiecare ediție a taberei pentru cercetași organizată de MApN a copiilor eroilor Armatei României căzuți la datorie sau răniți în misiuni în teatrele de operații. În acest an, printre tinerii cercetași care s-au instruit la Predeal s-au aflat copilul aspirantului (post-mortem) Gheorghe Cătălin Rădoi, căzut la datorie în catastrofa aviatică de pe Aerodromul de la Tuzla, în 2010 și cel al plutonierului adjutant Vasile Zbâncă, rănit în misiune de luptă în Afganistan, în anul 2007. „Armata României a fost și va rămâne o familie unită. Am fost deosebit de onorați de prezența copiiilor eroilor noștri la această tabără, care este un proiect de suflet pentru noi”, a declarat ministrul Tîlvăr.
Ministrul apărării naționale a apreciat calitatea pregătirii oferite copiilor și a fost de părere că ședințele de alpinism, tehnicile de adaptare în natură, precum și activitățile sportive au constituit ingredientele principale ale unei experiențe unice, care le va fi de folos acestora în viață. „Sunt convins că participarea la această tabără va rămâne pentru fiecare dintre voi o amintire dragă și că ați legat prietenii trainice între voi și cu colegii noștri din Armata României care v-au fost alături pe parcursul acestei săptămâni. A fost o mare plăcere să vă întâlnesc și vreau să vă mulțumesc pentru seriozitatea cu care v-ați implicat în activitățile care v-au fost propuse. Am fost foarte impresionat de felul în care v-ați demonstrat abilitățile de cercetași, care sunt convins că vă vor folosi pe viitor, nu doar pentru cei care veți fi inspirați de această tabără pentru a alege o carieră militară, deși mi-aș dori să fiți cât mai mulți care luați în considerare această opțiune. Vă doresc tuturor mult succes”, le-a spus ministrul Tîlvăr micilor cercetași. Ministrul apărării naționale a mulțumit ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse, Natalia-Elena Intotero, pentru sprijinul acordat acestui proiect important și a exprimat hotărârea de a extinde acest program pe viitor.
Cea de-a XVI-a ediție a „Taberei de vară pentru cercetaşi” a fost găzduită de Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”, cu sprijinul Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” București. Activitatea a fost organizată, ca și în edițiile precedente, de Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia informare şi relaţii publice, în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Asociaţia de Caritate din Armata României „CAMARAZII”, Asociația ONOR, cu aportul Statului Major al Forţelor Terestre. „Tabăra de vară pentru cercetași” are ca sponsor principal compania INVICTUS FORCE & SAFE S.A., dar beneficiază, totodată, și de sprijinul altor sponsori precum: CONFEXIMP MOD ELO. V S.R.L., Asociaţia de Caritate din Armata României „CAMARAZII”, Asociația ONOR și Asociația Aeronautică Română. (Biroul presă)