sâmbătă, octombrie 5, 2024
AcasăSocietateJandarmii vor avea multă treabă în acest weekend

Jandarmii vor avea multă treabă în acest weekend

Și în weekendul ce urmează cadrele Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea vor executa misiuni specifice de asigurare a unui climat de ordine și siguranță publică în zona de competență, atât independent, cât și în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură antisocială.

În perioada 05-07 iulie a.c. jandarmii vrânceni, alături de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea și polițiști locali vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările cultural artistice desfășurate cu ocazia Zilelelor Municipiului Focșani.

De asemenea, duminică, 7 iulie, jandarmii vrânceni vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la Festivalul Interjudețean de Folclor „Baba Tudora Vrâncioaia” ce va avea loc pe Dealul Dumbrava din localitatea Bârsești.

Recomandăm persoanelor participante la evenimentele ce urmează a avea loc, să respecte indicaţiile şi îndrumările forțelor de ordine și măsurile stabilite de organizatori, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să supravegheze cu atenție copiii și să aibă grijă de obiectele personale.

Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravențional și infracțional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale și aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.

Jandarmii montani vor fi prezenți în localitățile Tulnici, Lepșa, Soveja și pe traseele turistice adiacente, pregătiți pentru a interveni, în caz de nevoie.

Astfel, dacă alegeți ca destinație de week-end zona montană a județului, pentru evitarea unor situații neplăcute, este necesar să respectați următoarele reguli de siguranță:
– să vă echipați corespunzător zonei montane;
– alegeți doar traseele montane marcate și nu va abateți de la acestea;
– desfășurați activități de picnic numai în zonele special amenajate. Nu aprindeți focul în zone neamenajate și nu lăsați resturi menajere în urma dumneavoastră;
– în cazul în care întâlniți animale sălbatice nu vă apropiați de ele pentru a le fotografia sau a le hrăni.

În cazul în care aveți nevoie de ajutor sau sunteți martorii săvârșirii unor fapte antisociale, solicitați cu încredere sprijinul forțelor de ordine prezente sau apelați numărul unic de urgenţă 112.

Siguranța dumneavoastră este prioritatea noastră!

spot_img

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu