Lucrători SMURD și ISU, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță și salvamontiști s-au mobilizat, astăzi după-amiază, pentru salvarea copilului care a căzut într-o râpă, la Lepșa. Prin apel 112 s-a anunțat că un băiat de 15 ani a căzut de pe un pod în albia râului Putna, în dreptul localității Lepșa. Copilul a fost extras din zona greu accesibilă de pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Tulnici, împreună cu reprezentanții Serviciului Salvamont Vrancea. Băiatul era conștient, prezenta politraumatisme prin cădere de la înălțime și a fost predat echipajului SAJ.La fața locului a ajuns și un elicopter SMURD, care a transportat minorul la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Galați – Secția Neurochirurgie.
- Advertisment -